O strategie vizează o volatilitate anualizată de 10%. Backtestul indică 10,2%. Pare suficient de aproape, până când descoperi că foaia de calcul pentru dimensionarea poziției folosea estimarea de volatilitate de ieri, simulatorul nu percepea comision la modificarea levierului, iar un singur salt de preț peste noapte a produs o pierdere mai mare decât putea descrie ținta.
Să luăm o strategie simplă cu un contract perpetual BTC: păstrează un semnal direcțional, dimensionează expunerea pentru un buget de volatilitate anualizată de 10% și actualizează poziția o dată pe zi. Regula este răspândită fiindcă e ușor de explicat și de implementat. Iată ce se întâmplă când analizăm poziția dintr-o anumită zi.
Semnalul: direcția dorită, fără unități de risc
La închiderea pieței de luni, semnalul indică o poziție long. Asta arată în ce direcție vrea să se orienteze strategia, dar nu spune cât BTC să dețină. Ținta de volatilitate oferă scara care lipsește.
Să presupunem că în cont există un capital propriu de $100,000, iar strategia estimează volatilitatea zilnică a BTC la 2%. Ținta anuală de 10% corespunde unei volatilități zilnice de aproximativ 0.63%, calculată ca 10% împărțit la rădăcina pătrată din 252 de zile de tranzacționare. Prin urmare, levierul brut este de aproximativ 0.63% / 2%, adică de 0.315 ori capitalul propriu: o expunere de $31,500 în BTC.
Chiar și acest calcul ordonat ascunde o presupunere: volatilitatea BTC se comportă suficient de mult ca o distribuție stabilă încât variația zilnică recentă să poată ghida expunerea de mâine. O estimare a volatilității descrie mișcările recente. Nu pune un plafon următoarei mișcări.
Estimatorul: care 2%?
Folosim abaterea standard a prețurilor de închidere pe o fereastră de 20 de zile, anualizată prin înmulțire cu rădăcina pătrată din 365, deoarece contractul perpetual se tranzacționează zilnic. La o volatilitate zilnică de 2%, rezultatul este de aproximativ 38.2% anualizat. Dacă folosim 252, rezultă aproximativ 31.7%: o diferență semnificativă de dimensionare, produsă doar de convenția calendaristică.
O fereastră de 20 de zile reacționează rapid, dar două săptămâni liniștite pot micșora estimarea chiar înainte ca volatilitatea să crească. O fereastră de 90 de zile este mai stabilă, dar reacționează mai lent. Volatilitatea ponderată exponențial se situează între aceste opțiuni și are propriul timp de înjumătățire și propria dependență de valorile inițiale. Nu există o opțiune universal mai bună; backtestul ar trebui să precizeze estimatorul și să-i păstreze setările neschimbate când compară rezultatele.
| Alegerea estimatorului | Ce se schimbă | Riscul de urmărit |
|---|---|---|
| Abatere standard mobilă pe 20 de zile | Reacționează rapid la mișcările recente | Expunerea crește rapid după o perioadă liniștită |
| Abatere standard mobilă pe 90 de zile | Dimensionare mai lentă și mai lină | Expunerea rămâne ridicată când începe un nou regim de volatilitate |
| EWMA, timp de înjumătățire de 10 zile | Randamentele recente au o pondere mai mare | Rezultatele depind de rata de decădere și de valorile folosite la inițializare |
Momentul de referință: când sunt cunoscute datele?
Dacă estimarea include prețul de închidere de luni, strategia o poate folosi doar după încheierea sesiunii de luni. Apoi poate trimite un ordin pentru o ocazie ulterioară de execuție, cum ar fi primul preț disponibil marți în simulator. O execuție la închiderea de luni ar permite dimensionarea poziției pe baza unui randament care încă nu era complet cunoscut.
Asta înseamnă și că o reechilibrare zilnică nu protejează continuu contul pe parcursul zilei. Poziția de luni rămâne deschisă până marți, inclusiv în cazul unui salt de preț, chiar dacă semnalul sau volatilitatea se schimbă la 10:00 UTC. Este o alegere de proiectare; contul paper ar trebui să urmeze același program.
Ordinul: modificarea expunerii are un cost
Marți, estimarea crește de la 2% la 3%. Expunerea țintă scade de la $31,500 la $21,000. Vânzarea unei poziții de $10,500 din contractul perpetual nu este gratuită. La un comision taker de 5 puncte de bază, comisionul singur este de $5.25. Dacă strategia traversează spreadul și suportă un impact de 3 puncte de bază, se adaugă aproximativ $3.15. Fundingul este separat: fluxul de numerar depinde de poziția deținută la momentul fundingului și de rata aplicată efectiv.
Sumele mici se adună când strategia reduce riscul după fiecare episod de volatilitate și îl restabilește după fiecare acalmie. Raportați rulajul generat de regula de dimensionare, precum și comisioanele, spreadul și impactul acestor tranzacții. O țintă de volatilitate fără costuri de tranzacționare se poate transforma pe nesimțite într-o strategie cu rulaj ridicat.
Rezultatul: ținta nu garantează protecție împotriva riscului extrem
Să presupunem că volatilitatea estimată este de 2% pe zi, iar strategia deține o poziție noțională de $31,500 față de un capital propriu de $100,000. Apoi, BTC scade cu 12% înainte de următoarea reechilibrare programată. Pierderea aproximativă la marcarea la piață este de $3,780, adică 3.78% din capitalul propriu, înainte de comisioane și funding. O țintă anualizată de 10% nu a prevenit pierderea; a transformat o estimare a variației obișnuite într-o dimensiune a poziției.
Riscul este mai mare dacă regula nu are un plafon de levier. După o perioadă lungă de acalmie, volatilitatea estimată poate deveni foarte mică, iar formula poate indica o poziție mai mare decât permit marja contului sau capacitatea pieței. Includeți un plafon în regula de dimensionare și în backtest. Apoi urmăriți cât de des intră în vigoare; dacă plafonul se aplică frecvent, ținta declarată rareori determină expunerea efectivă.
Auditul: reproduceți regula, nu doar curba rezultatelor
Pentru fiecare reechilibrare, înregistrați fereastra de randamente, estimarea volatilității, factorul de anualizare, ținta, plafonul de levier, poziția noțională dorită, poziția noțională executată, rulajul, comisioanele, impactul și fundingul. Când volatilitatea realizată diferă de țintă, aceste date arată dacă estimatorul a reacționat cu întârziere, costurile de tranzacționare au erodat randamentele sau limitele de expunere au schimbat strategia.
În cele din urmă, folosiți același cod de dimensionare și aceleași momente de reechilibrare în tranzacționarea paper. Comparați expunerea dorită cu poziția efectivă și notați ordinele ratate sau întârziate. O țintă de risc devine utilă când putem explica fiecare pas, de la estimare la poziția deținută; procentul de pe tabloul de bord este doar primul pas.
← Toate articolele


