Marți, la 00:05 UTC, strategia noastră cripto transversală a clasat 40 de contracte perpetue după un scor de tendință pe termen scurt și a deschis poziții cu ponderi egale în primele zece. Backtestul arăta o diferență sănătoasă între câștigători și pierzători. Apoi am cerut strategiei să tranzacționeze un capital de $250,000, iar curba promițătoare a început să se destrame.
Problema nu era ascunsă în semnal, ci în reechilibrare: zece cumpărări, zece vânzări și câteva contracte al căror volum afișat în registru părea generos, până când ordinele au ajuns toate deodată. Strategia tratase o modificare a portofoliului ca pe o actualizare de preț. Pentru o platformă, aceasta înseamnă o coadă de ordine reale.
Am reconstituit tranzacțiile de marți în ordine. Mai întâi, trebuiau reduse pozițiile vechi. Apoi, trebuiau deschise cele noi. Ponderile țintă erau simple; drumul până la ele, nu.
Costul de 8 puncte de bază pe fiecare parte provenea dintr-o singură estimare a costului mediu. Includea comisionul platformei și o mică marjă pentru derapajul de preț. Astfel, fiecare ordin primea aceeași factură, fie că era vorba de un contract lichid într-un moment liniștit, fie de unul cu lichiditate redusă, imediat după un episod de volatilitate.
Am început cu ordinul cel mai mare. Ținta de $25,000 reprezenta 0.4% din volumul zilnic, un raport care părea inofensiv. Însă volumul zilnic nu arată cât este disponibil în secundele în care trebuie să tranzacționezi. Primele niveluri ale registrului aveau volum mic, iar diferențele de preț creșteau rapid la nivelurile următoare. Executarea imediată a întregii sume ar fi consumat mai multe niveluri de preț. Un ordin limită ar fi economisit din spread doar dacă s-ar fi executat, iar strategia nu avea garanția că va obține executarea înainte de următoarea decizie.
Așa că am împărțit ordinul în cinci tranșe de $5,000. Am redus impactul imediat asupra pieței, dar am introdus timpul și evoluția pieței în ecuație: fiecare tranșă putea ajunge la un preț diferit, iar o mișcare rapidă putea lăsa poziția doar pe jumătate construită. Am înregistrat ambele rezultate. Backtestul inițial nu înregistrase niciunul.
Și aceasta era doar o parte a reechilibrării. Strategia vindea pozițiile ieșite din primele zece, în timp ce cumpăra înlocuitoarele. Expunerea netă rămânea aproape de țintă, dar rulajul brut era de aproape două ori mai mare decât capitalul alocat. Dacă am fi aplicat costuri doar modificării finale a portofoliului, am fi ignorat tranzacțiile necesare pentru a ajunge acolo.
| Tipul de execuție | Ce economisea | Ce risca |
|---|---|---|
| Un ordin market | Timp și incertitudinea finalizării | Consumarea simultană a unei cantități mai mari din registrul de ordine |
| Cinci tranșe market | Impact imediat mai mic | Mișcarea prețului între tranșe |
| Ordin limită | Posibilitatea de a plăti un spread mai mic | Executare parțială sau lipsa executării |
În după-amiaza aceea, am înlocuit marja fixă pentru derapajul de preț cu un model simplu de participare. Impactul estimat al fiecărui ordin creștea odată cu mărimea lui raportată la volumul tranzacționat recent, iar participarea simulată era plafonată, ca strategia să nu poată consuma o parte neverosimilă din piață. Era tot o aproximare: volumul agregat nu este o coadă de ordine în timp real, iar o bară nu arată fiecare preț de pe parcurs. Însă modelul obliga backtestul să recunoască faptul că același semnal are costuri de execuție diferite la dimensiuni diferite.
În rularea revizuită, am aplicat și comisioane taker când ordinul traversa spreadul și comisioane maker doar când simularea presupunea efectiv executarea unui ordin pasiv. Fundingul a rămas un cost separat de deținere; nu făcea parte din costul reechilibrării. Separarea acestor poziții a făcut problema ușor de înțeles. Strategia nu devenise brusc mai slabă la prognoză. Rulajul ei era costisitor în raport cu avantajul prognozat.
Până la sfârșitul săptămânii, am redus frecvența reechilibrării și am exclus contractele a căror adâncime disponibilă făcea nerealistă ponderea țintă. Randamentul backtestului a scăzut. Ipotezele privind execuția au devenit mai ușor de explicat, un rezultat mai util decât cifra mai mare.
Când evaluați o strategie de portofoliu, urmăriți o reechilibrare până la capăt: de la ponderile țintă la ordinele individuale, de la ordine la executări plauzibile și de la executări la comisioane și impact. Dacă lipsește acest parcurs, curba capitalului descrie un portofoliu care nu a fost nevoit niciodată să tranzacționeze.
← Toate articolele
